Terapia pentru adulți este una dintre cele mai frecvente forme de terapie psihologică și se desfășoară, de regulă, unu la unu, într-un cadru sigur și confidențial. Ședințele au loc de obicei față în față, în cabinet, dar si online, iar durata este de aproximativ 45 de minute și se desfășoară la aceeași oră și în aceeași zi. În funcție de programul agreat. Frecvența poate fi ajustată (de obicei 1–2 ședințe pe săptămână).
Instrumentul principal al terapiei este cuvantul. Vei vorbi cu psihologul despre tine, despre ce te preocupă, ce te doare sau ce simți că te blochează. Procesul terapeutic este unul de colaborare, construit împreună, pas cu pas.
Scopul terapiei poate fi schimbarea, înțelegerea mai bună de sine, creșterea calității vieții sau găsirea unor resurse interioare care să te ajute să faci față mai bine provocărilor tale.
Terapia te poate sprijini să:
depășești obstacole emoționale sau mentale,
reduci stresul și anxietatea,
îți crești stima de sine și compasiunea față de tine,
iei decizii mai clare,
gestionezi situații dificile,
te cunoști mai bine și să te dezvolți personal.
Pentru multe persoane terapia devine unul dintre cele mai valoroase lucruri pe care le fac pentru ele însele
Poate fi momentul potrivit să apelezi la un psiholog dacă există ceva în viața ta care îți provoacă suferință sau îți afectează funcționarea de zi cu zi. Suferința poate lua multe forme: gânduri apăsătoare, emoții intense, comportamente care nu te mai ajută sau chiar simptome fizice precum oboseala, lipsa energiei sau tensiunea corporală.
Este de preferat să nu aștepți ca lucrurile să se agraveze. Terapia poate fi de ajutor și atunci când te simți copleșit, lipsit de speranță, ai dificultăți de concentrare, te confrunți cu o dependență sau simți impulsuri de auto-vătămare ori agresivitate.
Terapia poate ajuta în cazul unor dificultăți precum:
anxietate și stres
depresie
tulburări alimentare
furie
dependențe
traume sau abuz
dificultăți relaționale sau de cuplu
insomnie
probleme legate de viața sexuală
Psihologul te poate ajuta să înțelegi cauzele acestor dificultăți și să găsești modalități mai sănătoase de a gândi, simți și acționa.
Chiar și atunci când suferința este mare, unele persoane ezită să apeleze la terapie din motive precum:
teama de a fi judecați sau stigmatizați,
rușinea de a vorbi despre experiențe dureroase,
dificultatea de a recunoaște că ceva nu merge bine,
îngrijorarea legată de confidențialitate,
costurile financiare.
Este important de știut că psihologii sunt profesioniști formați, care respectă confidențialitatea și un cod etic strict. Sunt obișnuiți să lucreze cu experiențe dificile și nu judecă. De asemenea, în unele situații, pot exista ajustări financiare. Din ce în ce mai mulți oameni descoperă că a cere ajutor este un semn de grijă față de sine, nu de slăbiciune.
Primele întâlniri sunt dedicate cunoașterii tale și înțelegerii situației tale de viață. Veți discuta despre motivele pentru care ai venit, despre starea ta emoțională, mentală și fizică. Uneori e nevoie de câteva ședințe pentru a contura un plan terapeutic potrivit.
Tot atunci poți simți dacă rezonezi cu terapeutul. Este foarte important să te simți în siguranță și confortabil în relația terapeutică.
La început, poate fi greu să vorbești despre anumite lucruri, iar unele ședințe pot aduce emoții intense. Este firesc. Psihologul te va sprijini să traversezi aceste momente într-un ritm care să fie potrivit pentru tine.
Schimbările nu apar peste noapte, dar vestea bună este că nu trebuie să aștepți finalul terapiei pentru a observa îmbunătățiri. De multe ori, pe parcurs, starea de spirit se îmbunătățește, iar felul în care gândești și te raportezi la tine devine mai blând și mai funcțional.
Durata terapiei diferă de la persoană la persoană. Unele dificultăți pot fi lucrate în câteva săptămâni sau luni, altele – mai complexe sau de lungă durată – pot necesita un proces mai îndelungat. Important este că progresul se construiește treptat și se consolidează în timp.
Eficiența terapiei depinde în mare măsură de dorința ta de schimbare și de relația de încredere cu terapeutul. Terapia este adesea mai eficientă decât tratamentul exclusiv medicamentos și poate avea efecte de durată, chiar și după încheierea procesului terapeutic.
Pot exista și momente mai dificile sau „pași înapoi”, însă studiile arată că beneficiile unei terapii bine făcute se mențin pe termen lung.
În unele zile poate fi greu să ajungi la ședință sau să simți că ai energie pentru asta. Totuși, cu răbdare și perseverență, terapia poate aduce schimbări profunde și de durată